Noul Prefect al județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, învestit oficial în funcție – 11.12.2019

Sub conducerea ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, a fost organizată în sistem videoconferință, la Palatul Administrativ, ceremonia de depunere a jurământului de respectare a Constituției și a legilor țării de către noul Prefect al județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

„Mulțumesc Guvernului României, mulțumesc premierului Ludovic Orban pentru încrederea acordată. Peste zece zile sunt 30 de ani de la Revoluție și sunt sigur că toți ne dorim să trăim într-o țară așa cum ei atunci și-au dorit-o și pentru care s-au jertfit. Cred că e momentul ca în România și în județul Bistrița-Năsăud să punem cetățeanul în prim-plan. Cu alte cuvinte, relația stat – cetățean trebuie să arate altfel, statul e în slujba cetățeanului și nu invers. Am venit în această instituție, în această funcție să spun că se poate și nu vreau să aud scuze că nu se poate. O să fiu un prefect implicat, nu unul de decor, asta v-o spun cu certitudine.

Suntem cu toții datori să respectăm legile țării, să-i respectăm pe cetățeni. Trebuie să profesionalizăm instituțiile, cu prioritate. Voi fi 24 de ore din 24 implicat în această instituție. Le cer și instituțiilor deconcentrate și militarizate să facă asta pentru că avem nevoie de un județ în care să existe certitudinea că lucrurile sunt așa cum trebuie. Am nevoie de dumneavoastră ca parteneri în această construcție și vă spun că lucrurile ar trebui să arate altfel”, a transmis prefectul Stelian Dolha la festivitatea de numire în funcție.

Stelian Dolha este al 14-lea prefect postrevoluționar de Bistriţa-Năsăud și al 30-lea din istoria județului.