Avem onoarea să vă invităm marți, 1 decembrie, la ceremonia simbolică organizată de Ziua Națională a României.
Ceremonia va avea loc în Piața Centrală, la ora 12:00, la statuia lui Andrei Mureșanu și constă în intonarea imnului, rostirea unei rugăciuni și depunerea unei coroane.
La aceasta vor participa doar reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Consiliului Județean, ai Primăriei Municipiului Bistrița și ai Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan”.
Întrucât municipiul se află sub restricțiile de carantină pentru combaterea pandemiei cauzate de Coronavirus, dar și pentru că Ziua Națională a României nu putea să treacă nemarcată de autorități, s-a recurs la această variantă restrânsă, simbolică, pentru celebrarea celei mai importante zile a neamului românesc.
Totuși, pentru a respecta măsurile în vigoare, ceremonia este una restrânsă atât ca număr de participanți, cât și ca durată de desfășurare, pentru a nu pune în pericol sănătatea nimănui. Din aceleași rațiuni, organizatorii nu au adresat publicului larg o invitație de participare.