Informare de presă – 26.02.2021

DOCUMENTE NECESARE

pentru preschimbarea permiselor de conducere emise de Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord cu un document similar românesc

 

Pentru preschimbarea permisului de conducere, solicitantul va trebui să depună personal, la serviciul public comunitar pe a cărui rază de competenţă teritorială are domiciliul sau reşedinţa, dosarul de preschimbare a permisului de conducere, care trebuie să conţină următoarele documente:

a)permisul de conducere național eliberat de autorităţile Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord,  în original și traducerea legalizată în limba română a acestuia sau documentul care atestă pierderea, furtul sau lipsa justificată a permisului de conducere . În cazul în care acest document nu este întocmit în limba română, se depune și traducerea legalizată în limba română a acestuia;

b)documentul de identitate (original și copie) – pentru cetăţenii români sau documentul care atestă, la momentul solicitării, dreptul de rezidenţă legală pe teritoriul României (original și copie) – pentru cetăţenii statelor membre, precum şi pentru membrii de familie ai acestora, care nu sunt cetăţeni ai statelor respective sau documentul care atestă la momentul solicitării, dreptul de şedere legală pe teritoriul României  (original și copie) – pentru străini;

După primirea şi verificarea dosarului de preschimbare a permisului de conducere se restituie solicitantului documentul de identitate.

c)cererea tip, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 4, completată lizibil, cu majuscule, precum şi semnătura;

 d)dovada plăţii contravalorii permisului de conducere – 89 lei (CEC Bank, BCR, ghiseul.ro),

 e)în cazul în care se solicită un permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, dosarul de preschimbare a permisului de conducere trebuie să conţină şi  documentul emis de o unitate de asistenţă medicală autorizată (fișă medicală) din care rezultă că titularul este apt să conducă autovehicule din categoriile menţionate în permisul de conducere prezentat pentru preschimbare. Lista unităţilor medicale autorizate este disponibilă pe site-ul Ministerului Sănătăţii (http://www.ms.ro).

f)documentul „driving record” care certifică valabilitatea pe categorii a permisului de conducere, informații privind starea dreptului de a conduce, precum și un cod de validare (check code) cu ajutorul căruia Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor să poată verifica autenticitatea documentului. Solicitantul obține aceste informații de pe platforma pusă la dispoziție de către autoritățile britanice in acest scop, accesând site-ul instituției Driving license&Vehicle Registration la adresa: www.gov.uk/view-driving-license sau

www.viewdrivingrecord.service.gov.uk/driving-record/licence-number.