Comunicat de presă – 29.07.2021

Azi am intonat „Deșteaptă-te române” în orașul Imnului Național

În fiecare an, la 29 iulie, marcăm unul din simbolurile cele mai importante ale României, Imnul Național, prilej cu care, Instituția Prefectului, împreună cu Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” și cu sprijinul celorlalte autorități au organizat o ceremonie militară și religioasă în fața statuii poetului Andrei Mureșanu din municipiu.
Prefectul Stelian Dolha și subprefectul Lorand Toth au reprezentat Instituția Prefectului la acest eveniment dedicat tuturor celor care trăiesc românește.

Muzica militară a interpretat melodia Imnului Național alături de Bogdan Berbecar, care a intonat din suflet versurile care azi tremură cu emoție pe buzele tuturor românilor.

Evenimentul s-a încheiat cu retragerea prin defilarea celor trei plutoane de militari prezente.