Comunicat de presă – Acțiunile forțelor de ordine din ultima săptămână – 19.10.2020

Prevenirea răspândirii Coronavirusului – prioritatea autorităților!

Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate și mijloace de transport pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirii și limitării răspândirii Coronavirusului.

Inspectoratul de Poliție Județean raportează că, în perioada 12 – 18 octombrie, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost organizate 46 de acțiuni punctuale de verificare pe raza județului la au participat 469 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului.

În total au fost verificate 775 de societăți comerciale, au fost legitimate 1550 de persoane și au fost verificate în trafic 591 de autovehicule, dintre care 191 de mijloace de transport în comun.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 467 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 143.560 de lei, dintre care 368 de sancțiuni contravenționale în valoare de 70.000 lei au fost aplicate pentru nerespectarea Legii nr. 55/2020.

Inspectoratul de Jandarmi Județean raportează că acțiunile jandarmilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus au continuat în ultima săptămână cu verificări executate în magazine, mijloace de transport în comun, cafenele, piețe, restaurante, lăcașuri de cult, terase și zone de agrement.

A fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în 188 de locații, fiind aplicate 151 de sancțiuni, astfel: 40 de amenzi în valoare de 20.000 lei și 111 de avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Duminică, 18 octombrie a.c. au fost executate și acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor de protecție individuală, respectiv a măsurilor privind respectarea distanțării fizice la lăcașurile de cult din aria de competență.

Jandarmii montani de la Rodna, Piatra Fântânele și Colibița continuă acțiunile de patrulare pe traseele frecventate de turiști dar și acțiunile de verificare în zonele de agrement din aria de competență. Totodată, au fost executate și acțiuni de verificare a respectării măsurilor de prevenire a infectării cu noul Coronavirus, de către agenții economici și de către turiști.

Pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri de CoVid-19, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul Coronavirus, forțele de ordine intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Recomandarea noastră este de a purta masca de protecție CORECT și de a păstra distanțarea fizică, precum și de a evita spațiile aglomerate. Creșterea incidenței cazurilor de Coronavirus duce, pentru stoparea răspândirii și protejarea sănătății cetățenilor, la măsuri restrictive suplimentare!

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Cancelaria Prefectului