Comunicat de presă – Acțiunile forțelor de ordine – 29.08.2020

Prevenirea răspândirii Coronavirusului – prioritatea autorităților!

Măsurile distanțării sociale și a purtării măștii de protecție – în continuare verificate!

Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate și mijloace de transport pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirii și limitării răspândirii Coronavirusului.

Inspectoratul de Poliție Județean raportează că ieri, 28 august, pe raza județului nostru, 57 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud au participat împreună cu polițiști de la transporturi, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, la acțiuni de verificare.

În total au fost verificate 119 societăți comerciale și au fost legitimate 205 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 72 de autovehicule (22 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun).

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de 16.905 de lei. Dintre acestea, 3 sancțiuni, în valoare de 6500 de lei, au fost aplicate pentru abateri de natură economică, una în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, celelalte fiind pentru nereguli de altă natură.

Inspectoratul de Jandarmi Județean raportează că, în cadrul acțiunilor lor de verificare a respectării măsurilor privind distanțarea socială, respectiv purtarea măștii de protecție, au avut loc acțiuni de control în magazine, gări, autogări și terase, fiind aplicate 15 sancțiuni (11 amenzi în valoare de 5.250 lei și 4 avertismente scrise).

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Respectarea măsurilor de prevenire și protecție stabilite de autorități este importantă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară!

         

Biroul de presă