Prevenirea răspândirii Coronavirusului – prioritatea autorităților!
Măsurile distanțării sociale și a purtării măștii de protecție – în continuare verificate!
Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate și mijloace de transport pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirii și limitării răspândirii Coronavirusului.
Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud raportează că, la activitățile desfășurate ieri, 2 august a.c., la acțiunile punctuale au acționat în sistem integrat 66 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului.
Astfel, au fost verificate 122 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, majoritatea fiind restaurante și terase și au fost legitimate peste 900 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 129 de autovehicule, dintre care 54 de mijloace de transport în comun.
În urma neregulilor constatate ieri, au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 47.000 de lei, dintre care 18 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 (3 dintre acestea, în valoare de 4000 de lei au fost aplicate operatorilor economici și restul de 15, în valoare de 2500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală). Totodată, au fost aplicate 3 sancțiuni în valoare de 10.000 de lei pentru nereguli de natură economică, restul fiind pentru abateri de altă natură și la regimul rutier.
Jandarmii raportează că ieri au aplicat 23 de sancțiuni, și anume 8 amenzi în valoare totală de 3.300 lei și 15 avertismente scrise, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, fiind verificateun număr de 68 de locații.
Duminică, 02 august a.c., a fost verificată respectarea măsurilor privind respectarea distanțării sociale la lăcașurile de cult din aria de competență.
Jandarmii montani patrulează pe traseele frecventate de turiști pentru asigurarea informării și sprijinului acestora, fiind verificată, în același timp, respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul Coronavirus, de către agenții economici și de către turiști. Și la Băile Figa sunt organizate permanent acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor stabilite pentru starea de alertă.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.
Respectarea măsurilor de prevenire și protecție stabilite de autorități este importantă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară!
Numărul cazurilor de infecție cu noul Coronavirus înregistrate la nivel național în ultimele 24 de ore este de 823, un număr îngrijorător, astfel că protejarea sănătății voastre și a celor dragi prin respectarea recomandărilor de igienă, distanțare socială și purtarea CORECTĂ a măștilor de protecție trebuie să devină prioritară!