Comunicat de presă – 12.10.2020

Măsuri suplimentare în Șieu-Odorhei și Ciceu-Mihăiești, adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, pentru combaterea noului Coronavirus CoVid-19!

Conform Hotărârii CJSU nr. 40/11.10.2020, se introduc restricţii în Șieu-Odorhei și Ciceu-Mihăiești, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori.

Restricţiile prevăzute de Hotărârea CJSU nr. 40/11.10.2020 se vor ridica atunci când incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, în funcţie de comunicarea Direcţiei de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.

Aceste măsuri au intrat în vigoare începând cu data de 12 octombrie 2020.

———
Prin Hotărârea CJSU nr. 40/11.10.2020, măsurile de restricție introduse în unitățile administrativ-teritoriale vizate restricționează activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor de pe raza acestor UAT-uri.

De asemenea, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare.

În situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

În plus, este restricţionată activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Cancelaria Prefectului